INSTRAINAREA

Toti cei care dintr-un motiv sau altul au plecat in strainatate au ajuns dupa un timp sa se intrebe daca s-a meritat aceasta dureroasa desprindere de locurile natales. Daca timpul care s-a scurs de cand au plecat inarmati cu iluzia unei schimbari importante in plan economic, personal sau intelectual si-a gasit recompensa intr- un anumit tip de "progres".
Multi romani aflati in afara nu au timp insa sa-si puna aceasta intrebare, altii o evita temand ca raspunsul poate suscita interogatii mult mai importante la care nu sunt pregatiti sa raspunda..Am intalnit insa si persoane care si-au realizat multe dintre visele tesute cu mult entusiasm in Romania. Vise care acolo nu si-ar fi putut gasi implinirea. Ce avem toti in comun insa este aceasta senzatie de instrainare, de a fi pierdut ceva esential si care va fi dificil de recuperat. Pe masura ce trece timpul ne agatam cu crescuta inversunare de tot ceea ce ne aminteste de radacinile noastre desi suntem constienti ca in mod subtil "instrainarea" ne insoteste si ne conditioneaza existenta. Pe masura ce trece timpul invatam sa convietuim cu ea si sa ne punem mai putine intrebari.

INTREBARI

Trăim un prezent pur?

A trai inseamna timp?

Timpul este tot ceea ce nu înţelegem?

Timpul este tot ceea ce nu suntem noi?

Există timp acolo unde nu este nimic altceva?

Timpul este fără să fie?

Timpul este însuşi Dumnezeu?

Inima mea bate în timp?

Sunetele, mirosurile,

pipăitul ,gustul, vederea

sunt chipuri ale timpului?

Timpul este legat de lucruri?

Timpul este legat de cuvinte?

Gândurile sunt timp?

Timpul este însuşi Dumnezeu?

A fi, înseamnă timp?

A avea, înseamnă timp?

Ceasurile sunt bisericile noastre

de mână sau de buzunar,

de perete...

Ne rugăm luând cunoştinţa

de bataia lor înscrisă pe cadrane...

de Nichita Stanescu